Gata cu planificarea pe caiet și în zeci de mesaje
În multe firme, planul zilei se face seara, la telefon, pe un caiet sau pe un grup de WhatsApp. Dimineața cineva n-a citit mesajul, altcineva a plecat cu mașina greșită, iar clientul așteaptă.
Power Play Manager pune planul zilei într-un singur loc, legat direct de lucrări, clienți, oameni și mașini. Toată lumea se uită la aceeași informație.
Ce conține planul zilnic
Pentru fiecare zi alegeți echipele și le repartizați pe lucrări și locații.
- cine merge la ce client și la ce lucrare
- cu ce mașină pleacă echipa
- cine este șeful de echipă
- fiecare om vede ecranul „Azi” pe telefon, cu adresele și sarcinile lui
- vedeți cine a deschis planul și cine nu
- copiați rânduri din altă zi, pentru lucrări care continuă
- trimiteți planul ca imagine pe WhatsApp

Calendar și lucrări pe etape
Planul zilnic se leagă de calendar și de lucrări. Fiecare lucrare are etape, echipă, poze, materiale, sarcini și jurnal, așa că omul de pe teren știe exact ce s-a făcut înainte și ce urmează.
Notificările ajung în aplicație, pe email, ca notificare push pe telefon sau ca mesaj WhatsApp cu un singur clic. Cu modulul opțional de mesaje, vedeți și cine a citit mesajul trimis echipei zilei.
Pentru orice meserie cu echipe la client
Planificarea funcționează la fel pentru o echipă care montează camere video și NVR-uri, pentru electricieni, instalatori termice și sanitare, montatori de aer condiționat sau panouri fotovoltaice, tehnicieni IT, firme de automatizări, lifturi sau mentenanță de clădiri.
La configurare alegeți profilul firmei, iar tipurile de lucrări vin deja completate pentru meseria dumneavoastră. Dacă aveți mai multe puncte de lucru, modulul de puncte de lucru separă oamenii, mașinile și lucrările fiecăruia.
Roluri și permisiuni clare
Fiecare persoană vede doar ce trebuie să vadă. Șeful de echipă, tehnicianul și biroul au drepturi diferite, setate de dumneavoastră. Jurnalul de activitate arată cine a modificat planul și când.
Cum începeți
Deschideți Demo gratuit și faceți un plan pentru o zi inventată. Apoi configurăm sigla, datele firmei, conturile echipei și clienții importați din Excel, facem un instructaj de circa 2 ore și lucrați din ziua următoare.
Aplicația este în română și engleză, găzduită de noi sau instalată la firma dumneavoastră. Prețurile pornesc de la 299 lei/lună fără TVA, pentru 5 utilizatori, cu o săptămână de încercare gratuită.
Întrebări frecvente
Tehnicienii au nevoie de o aplicație separată?
Nu. Power Play Manager este o aplicație web care merge pe calculator și pe telefon. Pe telefon se adaugă pe ecranul principal și se deschide ca orice aplicație, direct pe ecranul „Azi”.
Pot vedea dacă echipa a citit planul?
Da. În planul zilei vedeți cine l-a deschis. Așa știți din timp pe cine trebuie să sunați înainte de plecare.
Pot trimite planul pe grupul de WhatsApp al firmei?
Da. Planul se poate distribui ca imagine pe WhatsApp, pentru cei care sunt obișnuiți cu grupul. Informația rămâne totuși salvată și în aplicație.
Planificarea este inclusă în pachetul de bază?
Da. Planul zilnic și calendarul fac parte din pachetul Start, alături de clienți, lucrări și foi de lucru semnate pe telefon. Modulele opționale se adaugă doar dacă aveți nevoie de ele.
Ce se întâmplă cu datele dacă renunțăm?
La abonamentul găzduit, datele se pot exporta în Excel. Se face backup zilnic, păstrat și în afara serverului.
Pot planifica și mașinile firmei?
Da. În planul zilei alegeți cu ce mașină pleacă fiecare echipă, așa că nu mai pleacă două echipe cu aceeași mașină. Dacă folosiți și modulul de flotă, aveți la îndemână termenele de ITP, RCA și revizie pentru fiecare vehicul.